Ani de liceu

In EXCLUSIVITATE, Julie in cretacic.

De vreo saptamana incoa sunt atrasa de amintirea liceului.
Poate pentru ca am tras cu urechea la discutia unora de a doispea la terasa despre ce isi scriu in album, poate pentru ca m-am uitat pe pozele de la sfarsitul liceului, sau poate pentru ca mai tin legatura doar cu vreo 5 colege.
Clasa noastra... o mizerie colosala. Desi ne-am luat banci noi, si scaune, si cuier, si panou cu afise dragute... Tot infecta era. In dreapta, panoul cu: 'cate zile mai sunt pana la vacanta', 'cine e de servici'., 'ce ascultam la casetofonul clasei?'. Am incercat sa descifrez acum cateva din integralele omniprezente pe tabla... sau lambda-urile si miu-urile de la fizica. Habar nu mai am. Parca am uitat din clipa in care am intrat la facultate tot.
Dulapul din spate. Incuiat cu cheita. Sa nu ne fure aia de a 5-a creta. Sau tenisii de sport.
Iar eu... eram eu. Eram mai mica decat sunt acum si imi pasa mult mai mult. Si dadeam mult mai mult sentiment. Si eram plina de dorinta de orice.
Acum ma uit la unii oameni, si parca m-as uita prin ei. Acum lucrurile si persoanele pe care le doresc in viata mea s-au redus drastic. Atunci nu exista poza in care sa nu apar zambind. Acum, mi-am pus fata de om plictisit de ceea ce vad in jur.
Si totusi nu-mi doresc zilele de liceu inapoi. In facultate m-am regasit, am inceput sa ma cladesc si sa am o privire inspre viitor. In facultate mi-am dat seama ca nimanui nu-i pasa daca iti pasa sau nu... si asta e ok. Pentru ca nu dai socoteala nimanui.
Si totusi ma uit inapoi la mine cu simpatie si condescendenta in acelasi timp. Si ma bucur ca devin incet persoana care sunt.