Making a list and checking it twice

Femeile fac liste: liste de cumparaturi, liste de invitati, lista de fosti prieteni, lista de melodii preferate, lista de 'ce-am-de-facut-azi', lista de 'ce-duc-in-excursie'. Femeilor le plac listele. Acesta este un adevar bine-cunoscut. Ceea ce e interesant este gradul de daruire al femeilor cand vine vorba despre realizarea unei liste, pentru ca, ceea ce nu inteleg barbatii, o lista nu poate fi tratata ca o fituica mizerabila, ea este mereu LISTA.
Asadar, femeile pun in categorii, de regula dupa prioritati: vom avea lista A (fin'ca aia e prima litera, si rezulta prin analogie in mintea femeii ca e cea mai importanta) cu: ingrediente absolut necesare, fosti prieteni la care au tinut cel mai mult, rochitele 'celllleeee' mai 'dlagutzzzeee' si asa mai departe. Urmeaza lista B, C, H, Z in ordinea prioritatilor. Desigur, la fiecare lista exista o subclasificare cu alte enumerari notate cu alte litere si asteriscuri, dar gradul de complexitate care poate fi atins de o lista nu poate fi discutat in acest blog minuscul.
Mai mult, femeile jubileaza cand se regasesc pe vreo lista. Exista o lista? FEMEIA vrea sa fie pe ea. De aceea s-au facut topurile, nu ati observat?
Pentru femei s-au facut topurile. Topul celor mai frumoase femei, a celor mai sexi femei, a celor mai influente femei nu s-au facut pentru barbati. Ci pentru femei, ca sa se simta si ele bine ca-s pe vro lista. Daca se poate lista A, deoarece- vezi paragrefele de mai sus. De asemenea, cred cu tarie ca doar o femeie a putut sa ordoneze cartea de telefoane, sau indexul codurilor postale, pentru ca doar femeile sunt in stare de asemenea constiinciozitate cand vine vorba despre chestii cu care sa iti pierzi vremea.
Cred ca si concursurile au fost create tot pentru femei. De fapt, concursurile sunt niste liste mai lungi care mai apoi se ordoneaza dupa prioritati. Iar femeilor le place sa fie PRIORITATI. Ele asta cauta in viata: sa fie indispensabile. De aia ii reproseaza barbatului: 'Tu nu ma apreciezi niciodata!', de aia fac crize de isterie, de aia au inventat conceptul de PMS: ca sa se simta prioritare. Ca sa fie ele elementul 1. din subcategoria a). a listei A.

Asadar, se pune problema: barbaii, in afara de traditionala lista cu numele (?!) domnisoarelor cu care au recurs la diverse actiuni mai mult sau mai putin buruienoase, de ce nu fac liste? Ei nu cauta sa fie elementul alfa?

P.S. Nu cred ca Mos Craciun 'makes a list and checks it twice'. Dar asta ramane intre noi

Little miss nostalgic

Amintirile placute pot fi uneori foarte meschine. Si perfide. Pot fi ca niste femei frumoase, parfumate, carismatice, imbatatoare, care iti iau mintile si dimineata urmatoare te trezesti intr-o camera de hotel mizer fara nici un sfanţ.
Amintirile frumoase sunt cele care iti trezesc involuntar zâmbetul tâmp pe buze, un zambet de care devii dependent si la care alergi inapoi intotdeauna. Pentru ca asta facem de multe ori, ne agaţam de ielele astea, de zânele magice numite amintiri şi alergăm incontinuu in vederea rememorarii si reiterarii lor. Simti mirosul de croissant proaspat, sunetul marii dimineata devreme cand tu te-ai trezit sa prinzi ultravioletele -im getting old, i know-; culoarea nuferilor din delta, debitul verbal al frantujilor, bordeaux, paris, ghent, rimini, prieteni, poze, suveniruri.
Amintirile sunt niste treburi perfide. They always leave you wanting more. Stai si te teleportezi instant in locuri in care ai fost, cu oameni cu care ai fost, tii minte 'duma excursiei'- If Gucci made elevators they would never break down; sau cand v-ati batut cu pistoale cu apa in tren, sau cand ai cazut pe niste lezbiene intr-un club gay, sau cand ai fost fascinata tipii aia din Montmartre ce dansau pe piesa care iti placea tie. Si fara sa vrei, iti pui intrebarea: de ce s-au dus clipele alea? ce pot sa fac ca sa le readuc in prezent? Sunt asa niste chestii mici, ar strica sa pot sa le retraiesc whenever?

Si te superi... pentru ca adevarul e: they're all gone. Este o sansa foarte mare sa nu te mai intorci la Bordeaux, este exclus sa te intorci in clasa a treia cand ati urlat toata clasa: 'Nu vrem lucrare, vrem nota mare' si mai mult ca sigur ca n-o sa mai sari in sus de fericire ca ai luat 10 la biochimie.

Si te frustrezi pe timp si pe tine ca nu reusesti sa faci din fiecare zi o amintire care sa iti aduca zambetul pe buze.

Gandul de astazi

In (pre)sesiune imi vin cele mai traznite idei.
De exemplu, duminica, am facut muffins. De alea americanesti. Cu blueberries si alte chestii.
Azi m-am hotarat sa incep sa fac pilates. Ca prea mult stau jos pe scaun si buchisesc, ar fi cazul sa ma mai intremez si eu. Ca prea mult sunt eu numa piele si os, ar fi cazu sa fiu numa fibra si os...si piele, i guess. Ca am observat ca am inceput sa am un colac pe burta. Un colac! Drept urmare, mi-am scos de pe DC filmuletul numit: Pilates for Dummies. Pentru ca, asta si sunt, un dummy in ale pilates-ului. Si dupa examenul de semio chirurgicala, ma apuc. Serios!
Cred ca maine ma hotarasc sa incep sa iau lectii de sculptura sau de acupunctura sau de alte chestii care se termina cu -tura.
Ah si mai ceva, am de gand sa vad toate filmele cu Angelina Jolie, in afara de Tomb Raider ca ala nu-mi place cum este ideea lui si-anume.
Si cam atat.

Discutand cu prietenii si cunostintele mele de la alte facultati, am observat un lucru despre medicinisti. Sunt cateva adevaruri, triste sau nu, amuzante in orice caz, pe care le-am constatat pe parcursul vremii si as dori sa vi le insir aici, adevaruri pe care le crede cu toata convingerea aproape orice student UMF.

1) Medicina e un fel de apogeu al facultatilor. E alfa si omega, e varful piramidei. La inceput era Medicina si Medicina erau toti si toti erau Medicina. Tot in jur era Medicina.
2) Oricat ar zice un student de la alta facultate: 'vai cat am de invatat', fie ele 50 pagini sau 500 pagini, noi avem triplu. No doubt about it. Daca incerci sa contrezi acest punct al prezentarii mele, risti sa iti faci INCA un dusman medicinist.
3) Oricat de stresat ar fi un student de la alta facultate, medicinistii sunt triplu stresati. Aici intra si ideea: 'vai ce putin timp am, vai cat de multa cafea beau, vai ce putin dorm, vai cate pixuri am consumat, vai cat anticearcan folosesc'.
4) Oricat de putine absente ar avea voie un student de la alta facultate sa aiba, noi avem jumatate. De fapt, noi n-avem deloc voie absente, caci suntem alfa si omega, si nu exista absente intre alfa si omega.
5) Orice medicinist vrea sa fie salvator de vieti. Macar in subconstient. Medicinistilor nu le pasa cum sunt construite calculatoarele, nu le pasa cum se face o mancare rafinata, nu le pasa de ce creste pretul benzinei. Ei traiesc pentru diagnostice, caci diagnosticele sunt mama lu' alfa si omega. Diagnosticul este telul suprem, orice altceva e doar de umplutura, doar ca sa se simta ei mai culti.
6) Nu exista medicinist care vrea sa fie medic de familie. Pentru ca atunci , nu poate salva vieti decat prin a scrie trimiteri. Iar asta, oricine isi da seama, nu e o chestie asa interesanta. Cei care totusi afirma ca vor sa fie medici de familie... *nu comentez*
7) Medicinistii se uita la Dr. House, Grey's Anatomy, Pathology si alte filme de asemenea gen doar pentru a rade de protagonisti. Pentru ca ei stiu ca de fapt treaba nu sta chiar asa, si se simt infinit superiori fata de cei ce nu stiu acest lucru.
8) Medicinistii recunosc ca sistemul e corupt, dar majoritatea n-ar face absolut nimic sa il schimbe. Pentru ca...nu poti schimba alfa si omega.

Acestea fiind zise, ma afund din nou in minunatul periplu intre alfa si omega, ca am partial joi.

*Acest post este un pamflet. In cazul in care am jignit pe cineva, imi cer mii de scuze, sunt umf-ist. E in sangele nostru.*

O mica duma

Alex: Auzi Robi, care ii singularu' de la labii?
Robi: .... Laba?

*prietenii stiu de ce*

later edit: personajele din poza sunt pur fictive, iar pseudonimele de Robi si Alex nu au nicio legatura cu persoanele care mi-au fericit urechile cu poanta de mai sus.

A fi sau a nu fi... FEMEIE

Am vazut azi din intamplare un reportaj pe ceva TVR in care o jurnalista blonda urata, la vreo 50 ani, toata ridata si scobita, o intreba pe o doamna de etnie rroma cum evolueaza femeile din aceasta minoritate si daca nu isi doresc o independenta sporita, o cariera, daca nu vor sa se emancipeze. Si tiganca raspunde: 'Ba da, cum sa nu. Fetili mele or fost la scoala, or invatat carte, pana la 15 ani. Apoi s-au casatorit!'.
Si atunci, am stat si m-am gandit. Cat de independenta trebuie sa fie femeia, daca nu e cumva over-rated statutul asta de 'carierista' si daca nu cumva femeile aspira la vieti profesionale de succes numai dintr-un infiorator complex de inferioritate fata de barbati dezvoltat de-a lungul a multor ani?
Intr-adevar, traim intr-o societate in care amandoi sotii trebuie sa lucreze. O cer vremurile, criza financiara, nevoile de PSP, mobile fitoase, haine de firma, mancare la restaurant si 3 masini in garaj. E status-quo-ul micii noastre dezbateri. Societatea asta consumista nu cumva, in loc sa dezvolte la maxim capacitatile femeii, sa o faca MAI....(fill in the blank), i-a sters toate calitatile, coborand-o din rangul ei de FEMEIE.
Pentru ca, dragi barbati, nu e usor sa ai rangul asta. A fi femeie, sotie si mama, implica foarte mult efort (nu ca l-as sti eu, doar ma uit in jur). Implica ore in sir de treaba, de rabdare, de nervi, de inteligenta emotionala si sociala, si de acceptare a faptului ca nimeni nu iti va recunoaste meritele. Cred ca in asta sta frumusetea de a fi femeie: modestia de a crea oameni, si a nu-ti asuma credit pentru asta. Iar barbatii nu stiu sa faca asta.
Si totusi, femeile nu-s asa destepte. Isi dau copiii spre ingrijire altor femei, in timp ce ele organizeaza baluri de caritate pentru copii care nu au mame, si uita ca de fapt nici ele nu mai sunt mame. Sacrifica totul pentru ani de zile de universitati, scolarizari, specializari, supra-specializari, masterate, si uita de jarul acela care e aprins in fiecare dintre noi cele cu ovare, acela de a fi FEMEIE.
Dar o cer timpurile, si daca tot o cer, de ce sa nu o facem bine? De ce, daca tot ma fac medic, sa nu ma fac unul bun? Sau economist, avocat, notar, orice. Femeile dinaintea noastra s-au luptat pentru asta. Au intr-adevar femeile capacitatea de a imbina cu succes cele doua laturi ale existentei lor?... Negresit ca unele pot.
Dar care e proportia? Care sunt sacrificiile? Cum stii cand sa te opresti? sunt doar cateva intrebari pe care mi le pun deoarece sunt constienta de responsabilitatea imensa ce sta pe umerii unei femei. Care e limita de cariera pe care o poate duce o femeie, si care ii este termenul de valabilitate?

Habar n-am pentru ce am scris asta

ora 21:48
Stare de letargie, apatie, plictiseala si greata. Sunt ca si emoticonul ala de pe mess cu fata dreapta si indiferenta. Numa' ca la mine pare schimonosita si urata, pentru ca eu aproape mereu zambesc. Chiar daca doar din politete, sau dimpotriva, cu cea mai mare sinceritate, eu stiu sa zambesc. Am invatat asta de cand eram mica si tata imi facea multe poze in care trebuia sa scot un ranjet; altfel nu iesea poza ca lumea. Pe parcurs, m-am cizelat. Si putini stiu daca zambesc sincer sau nu. Dar oricum nu asta conteaza.
Si mai e iarna. Si mie nu-mi place iarna. Nu-mi place sa port 5 straturi de haine, nu-mi place sa mi se stranga fata de la frig, nu-mi place sa imi caut mereu manusile, nu-mi place sa port cizme. E simplu. Iarna nu e pentru mine. Iarna e ca o menstruatie prelungita, asa vreo 4 luni.
Am ajuns in starea in care pleoapele se misca din ce in ce mai greu, cu dorinta de a se inchide precoce, atunci cand privesc inspre maldarul de chestii de invatat. Totusi, nu ma consider lenesa. Bine, nici super-harnica. Ma consider: schimbatoare. Adica femininul de la schimbator, nu de viteze.
Nu sunt in mod deosebit echilibrata psihic, dar ma multumesc incredibil de mult cu ceea ce sunt cand ma uit la dezaxatii din jur. Nu ma mai intereseaza sa multumesc pe nimeni, desi in trecut eram avida de acest lucru. Fac lucruri din politete si autocenzura si apoi ma revolt impotriva mea.
Dar imi place vara. Am fost nascuta vara, si vara sunt aproape mereu fericita.
Iar acum e iarna, deci you do the maths.

Nasturi

Cred ca putine lucruri in viata ne pot acapara complet. Putine persoane, putine senzatii, putine locuri pot sa ne invaluie, sa ne ridice, sa ne fascineze si sa ne vrajeasca in adevaratul sens al cuvantului.
Putine lucruri pot sa ne tina treji noaptea gandindu-ne la ele, facandu-ne sa le dorim, subjugandu-ne psihicul in asa fel incat sa ne faca dependenti de ele si de senzatia pe care ne-o daruiesc.
Da, vorbesc despre acele condimente ale vietii noastre. Acele lucruri pe care le-am trait o data, si le mai vrem. Si suntem in stare sa strabatem asa mult pentru a le mai simti o data, pentru ca sunt printre putinele lucruri care dau magie unei vieti pe care noi ne-am facut-o terna.
Sunt fluturii roz ce zboara 'dupa blocurile gri', sunt ghioceii timizi
... sunt nasturii paltonului sufletului tau.
Sunt lucrurile care te protejeaza si pe care le protejezi pentru ca ai nevoie de ele.

Go away!

Despre conceptul: a fi strans cu usa se pot spune multe. Se pot da sintagme sinonime precum: a avea un morcov infipt in anus, a fi *defecat* la *anus* - cenzura se impune pentru ca aici la mine nu se vorbeste buruienos; in sfarsit: ma refer la stres. Stress, shtres, sau cum vreti sa ii spuneti. Se poate rade despre oameni stresati, se poate rade despre propriul stres, se poate incerca a-l ignora, dar oricat vrem sa il evitam e acolo.
Imi imaginez stresul asta ca pe un monstrulet micut si verde cu niste dinti foarte ascutiti si cu un ranjet sarcastic pe fata. Are o voce pitigaiata si un ras care te scoate din minti. Iti vine sa razi cand il vezi, crezi ca e inofensiv: vai, cum poate mostruletul asta care tot umbla dupa mine sa imi faca ceva?
Si timpul trece, si noi facem misto de monstrulet. Hihi, uite ce pricajit e! si radem cu jumatate de gura. Si monstruletul tace docil si ne urmeaza peste tot cu pasii lui mici si sprinteni. Si asteapta. Cu cat e mai bine camuflat in spatele multor sticle de bere, nopti pierdute, ore petrecute privind Seinfeld *blush*, cu atat e mai fericit. Asteapta pana cand va veni momentul sau sa rada.
Si monstruletul stie sa rada. Singura problema e ca dintre tine si monstrulet... monstruletul iese castigator.
Si vai ce placere ii face sa isi arate coltii ascutiti in timp ce rade isteric. In timp ce iti arunca pastila dupa pastila, batjocura dupa batjocura, in timp ce te face sa iti para atttaaat de rau pentru toate momentele cand tu l-ai desconsiderat.
Asta asteapta monstruletul: sa i se recunoasca meritele! sa i se ofere tronul! sa primeasca postul suprem de: 'chief executive' si sa i se ofere biroul central, chiar in mijlocul lobului frontal, cu vedere la neuronii cei mai grasi. El asteapta ca deciziile tale sa ii fie subordonate, sa nu mai poti nici macar sa te *defechezi* pentru ca si-a trimis trupele de morcovi in zona, asteapta sa i te supui total.
Si de maine, urmatoarele 2 luni vor fi a battle zone: monstruleti attaaaaackkkk!!11111oneoneone