O alternativa

Daca nu as fi cum sunt eu si as putea sa imi ciopartesc o 'eu' alternativa scotocind prin sertarasele mintii, as fi o tipa foarte ciudata. Nu ca acum nu as fi, dar atunci as indrazni sa fiu si mai ciudata.
As fi putin mai inalta, cu parul lung, roscat ca un morcov, ondulat. Aceiasi ochi verzi si cativa pistrui nerusinati. As fi la fel de slaba, si nu as schimba in rest nimic la aspectul meu fizic.
Si, daca nu as fi complet si nesimtit de indragostita de medicina, as fi la fel de pasionata de balet. As fi balerina, si cu trupul si cu sufletul. Nu as avea nevoie de diete stupide, nu as avea nevoie de pastile sa ma tina concentrata, totul ar veni din naturalete. Pentru ca eu cred ca balerinele sunt fiinte aparte. Sunt niste papusi fragile si superbe care nu pot fi pangarite de pacatul oboselii si a deznadejdii.
In afara tutu-ului m-as imbraca doar vintage. Doar vintage anii '50. Fuste evazate, umbrele de soare, manusi delicate, cordoane subtiri in talie, bluze stramte cu guler barcuta, balerini. As circula prin oras cocotata falnic pe o bicicleta rosie cu un cosulet in timp ce i-as trage ocheade soarelui prin ochelarii mei imensi.
Nu m-ar interesa sa imi construiesc o casa mare, nici sa am multi bani, nici sa am 2 masini in garaj si lingusirile celor din jur. As locui intr-un micut apartament impreuna cu logodnicul meu. Ciudat, nu m-as vedea nicicand casatorita si nici cu copii. Logodnicul meu ar fi , desigur, pianist. Am petrece toate sambetele gatind si razand, alaturi de micul nostru motan, bondoc si gri, Arthur. Sau Fluffy. Inca nu m-am decis.
Tot timpul liber mi l-as petrece pictand. As picta, as desena, as colora orice si oricand. Si uneori, as organiza expozitii sau mi-as darui creatiile avangardiste. Nu m-ar aproape deloc interesa politica, economia, istoria, si alte lucruri dojenitoare pentru spirit.
Nu as fuma, barfi, injura, sau vorbi prea mult. Nu m-as imprieteni cu aproape nimeni, dar as fi draguta cu absolut toata lumea. As calatori muuult, mai ales in Africa in savana, pe plaje pitite, la munte cu cortul, la Praga, Venetia, Londra.

Cred ca as fi o tipa foarte interesanta...

Cred ca as fi tipa la care fug intotdeauna cand ma sufoca societatea in care traiesc, la care sper atunci cand fac INCA un compromis, de la care as astepta un brat ajutator care sa ma scoata din nisipul miscator care ma inghite din ce in ce mai tare.

As fi tipa care a sfidat cu cea mai mare eleganta tot ce e in jur.

Cheeefff la Vessssnnnaaa

Deci sa va explic cum sta treaba.
Cred ca incep cu sfarsitul: este ora 13: 51, eu la ora asta m-am sculat, si cu o durere de cap pe deasupra si senzatie de vajaiala, si o sticla de apa langa mine. Cine nu stie ce simptome sunt astea, nu-i ok.
Si toate astea fin'ca ieri am terminat sesiunea. Si cum am terminat sesiunea intr-un stil mirobolant, si draga de Vesna dadea inca un minunt chef la ea in camera de camin, am zis: uat da fac?!
Dar vreau sa va povestesc putin de ieri.
Gagicu-miu o zis:' Ba Iulia, tu poti sa meri la chef, io ma duc la biliard. Amandoi suntem multumiti. In seara asta poti sa fii celibatara.' Eu am zambit ca o mimoza care sunt si mi-am zis in mintea mea: 'Boy, you don't really wanna go there'.
Am ajuns la camera XX din caminul 1-2 cu ganduri marete. Pe care le-am realizat. In vreo ora am reusit sa incep sa vorbesc atatea prostii cum n-am mai vorbit de ultima oara cand am vorbit prostii. Adica demult.Au mai trecut cateva pahare de vin si priviri pline de drag (las ca va stiu io pe voi colegii mei) in timp ce eu ma produceam in toata splendoarea penibilitatii mele. Dar am zis: uat da fac! La media pe care o am, imi permit.
M-am bucurat sincer cand am vazut cu cati colegi de faculta am putut sa ma simt bine, desi nu stiu daca rasul lor sau al meu era legat de dumele ce se dadeau sau de faptul ca stateam cam prost cu echilibrul.
Dupa ce mi-am zis: 'Ba gata, what's enough is enough' a venit si gagicu-miu.
Stupoare, gata cu cele 2 ore de celibat. Glumesc, m-am bucurat tare ca a venit, fin'ca asa aveam si eu un barbat de care sa ma pot freca pe melodii ca: Whatever you like sau Libera la mare; fara sa par suspecta. Am dansat fara nici un fel de jena sau bun- simt cu Vesna care era si ea proaspata! Publicul a luat foc pe Coco Jumbo, pe Jimmy Jimmy si or mai fi cateva melodii, dar nu vreau sa-mi stresez capul si-asa beteag.
Episodul cu venitul politiei a fost neglijabil, desi eram pregatiti sa faci o cheta de amenda. Uat dă fac?!
Pe la 3 am inceput o discutie foarte filosofica despre medicina cu Calin, care era si el usor turmentat. Despre cum trebuie sa inveti, despre morfopat, despre viitor, chestii de astea fooooarte filosofice. Si apoi am plecat acasa.
Si de acolo stiti povestea. Cam asa mere treaba.
Da' ne permitem ca we study hard and we party hard. (variatiile nivelului de hard depind de fiecare :D)

Post de sezon. Velantainz reloaded

Astazi, intre doua panaritii, un flegmon si un Valentine's Day, mi-a zburat gandul la o conversatie pe care am avut-o cu un amic, care are alta orientare sexuala decat majoritatea *diplomacy, i has it*, despre galanterie.
El zicea ca micile acte de galanterie din partea barbatilor, cum ar fi: deschisul usii la masina, sau platirea cafelei la prima intalnire, sunt mici mostre ale misoginismului acestuia, deoarece el isi exprima astfel superioritatea fata de domnisoara. Mai mult, superioritatea e prezentata sub forma unor acte simpliste, care arata SI MAI MULT cat de usor poate fi cucerita femeia. Eu am fost indignata si cat se poate de revoltata de aceasta parere, afirmand cu vehementa valorile 'facutului-de-curte' old school. Si totusi... am stat si m-am gandit.

Traim intr-o vreme in care masculul feroce o scoate pe domnisoara la o plimbare cu masina si ii zice: 'comanda ce vrei, ca nu-i o problema', umflandu-se tare in pene. Traim intr-o vreme in care aceste gesturi care inainte erau facute din bun - simt si respect, au devenit girant pentru achitarea datoriei domnisoarei curtate. Replici precum ' Dupa ce ca am scos-o la film la mall, mai face si pe nesimtita si nu raspunde la telefon', sunt uzuale. *'Ti-am luat si bomboane ti-am luat si samanta, tu faci pe nasoala si pleci'*, sunt versurile care imi vin in minte acum.

De aici pana la feminismul penibil si exagerat care ne inconjoara e doar un pas. Pisi plina de personalitate se gandeste: 'Da' ce crede asta, ca ma cucereste pe mine cu un film la mall?', cand de fapt pretul ei ar mai fi inca vreo doo cafele si-o ciorba la pret-a-manger; si se hotaraste sa devina 'femeie puternica si independenta'.

Si uite asa, se atrofiaza din ce in ce mai tare conceptul de galanterie. Din ce cauza exact, nu stiu. Sa fie lipsa de educatie a partilor implicate, sa fie nevoia de exprimare a pipotei hiperplaziate, sa fie nevoia de a nu ramane 'datoare'?
Nu stiu. Cert e ca vine Valentine's Day, si eu mereu scriu posturi de atare gen in preajma acestei zile, pentru ca acum observ fenomenul asta in adevarata lui splendoare. In conditiile astea, sa nu-ti vina sa iti bagi picioru' in ele siropuri, inimi, frappeuri in doi?

Sau sa mai tragi la jugul romantismului clasic cu care te-ai obisnuit?

Pinghi

"La circ, în Tîrgul Moşilor,/ Pe gheaţa unui răcitor,/ Trăia voios şi zîmbitor/ Un pinguin din Labrador./ - Cum se numea? - Apolodor/ - Şi ce făcea? - Cînta la cor."
Mereu mi-au placut jucariile.
Jucariile sunt parte destul de importanta din viata mea si asta pentru ca nu am renuntat niciodata sa fiu copil. Eu inca mai imi pictez feţe de personaje haioase pe mana şi apoi le pun sa faca conversaţie cu colegii de facultate. Eu si atunci cand injur si incerc sa ma revolt fac asta din naivitate copilareasca. Eu inca mai fac glume prostesti si pun intrebari fara noima, fara sa imi pese de amaratii cu nasul pe sus din jurul meu.
Eu inca pastrez toate animalele de pluş pe care le-am primit de la tot felul de persoane foarte drage mie, încă mai am geaca de fâş pe care o aveam la 2 ani, este alba cu roşu, şi trebuie sa recunosc ca e selectă. Şi imi sta cam cum ii stau lu Jennifer Lopez ţoalele pe ea in vidioclip, numa ca am cam crescut si mi-e frica sa nu pocneasca pe mine de tot. Desigur am pastrat jurnale din copilarie, sute de poze cu care uneori imi tachinez şi şantajez prietenii, caietele cu desene din gradiniţă, şi multe lucruri care imi aduc mereu zâmbetul pe buze.
Dar preferatul meu a fost intotdeauna Pinghi.
Pinghi este un pinguin. Pinguinul meu. La el ma gandesc cand citesc Apolodor de Gellu Naum.
Pinghi este un pinguin de catifea, alb cu negru desigur. Si papion rosu. Si cu ochi verzi. Adica erau verzi pentru ca intre timp au cazut. Iar Pinghi ma urmarea zilnic, cam de la varsta de 1 an pana pe la vreo 6 ani. Eram best friends forever. Nici nu vreau sa stiu cate bale a avut de indurat in cursul somnurilor mele copilaresti, sau cat praf a inhalat in timp ce il târam după mine peste tot.
După Pinghi a fost Hilda. Adică după la ierarhie, fincă ei erau prieteni de fapt si apartin aceleiasi perioade de timp a evolutiei mele. Hilda era hipopotamul meu. Sau mai bine zis hipopotamiţa. Adica un ghiozdan in forma de hipopotam cu care mergeam la gradiniţă. Şi în care mama imi punea pachetel cu mancare. Hilda imi e foarte draga si imi cer mii de scuze că am avut o tentativa pe la 5 ani (pfff, varsta aia) cand am vrut sa o inlocuiesc cu un ghiozdanel de lac alb si negru pe care scria mare D&G.
Ei erau prietenii mei, unii dintre puţinii pe care i-am caştigat până acum. Încă îmi place sa-mi imaginez o lume plina de papusele, in care toti cunoscutii mei au cate un personaj. Un fel de piesa hazlie intr-un teatru de papusi. Toate marionetele sunt colorate si vesele si danseaza energic intr-un ritm dictat de cineva necunoscut mie. Sunt rosii in obrajiori si au haine simpliste, dar sugestive. Si nu te chinui niciodata sa iti dai seama ce zace in sufletul lor, pentru ca fata lor e suficient de ilustrativa. Si au voci dulci, de copil. Iar eu am personajul principal.

Si sunt cea mai frumoasa papusa.

Sexual healing

Exista o manevra (asta-i cuvantul, oare?) secsuala numita rimming. Sau analingus. E frate-su scandinav a lu cunnilingus, adica mai la nord putin.
Si, am observat ca multa lume spune: yex! ce gretos!... dar si mai multa lume purcede la treaba cu pricina. La, anume, a linge in fund. La figurat, bineinteles, pentru ca nu ma intereseaza absolut deloc ce faceti in compania partenerului, la propriu vorbind.
Si am mai observat ca multora le place sa fie linsi in cur. E ciudat, pentru ca nu vad beneficii palpabile. Chestia asta cu gadilatul anusului egoului, e caracteristica indivizilor cu mari complexe de inferioritate. Pentru ca, gandind pur logic, atunci iti place sa ii pui pe altii in situatii penibile (si anume de a te mangaia cu limba dorsal) cand vrei sa te simti superior. Si vrei sa te simti superior pentru ca ai impresia (uneori nu e doar o impresie) ca nu esti superior. Deci, cred ca am esplicat suficient de bine.
Sa continuam cu cealalta parte implicata in acest minunat preludiu. Cel care ofera. Si multi ofera pentru ca sunt nevoiti, pentru ca 'asa-i la noi', sau pentru ca au nevoie de afirmare. Dar sunt unii care fac asta din placere, sau, si mai rau, din obisnuinta. Ceea ce e destul de nasol, pentru ca nu trebuie sa fii biolog sau medic sa stii ce anume monstruozitati se ascund in posterior.

Treaba interesanta cu rimmingu asta e ca... chiar functioneaza daca e facut ca lumea. Am observat o adevarata arta a acestei tehnici. Ea trebuie sa fie facuta cu multa dezinvoltura si naturalete, de parca asa ar fi normal. Ea trebuie sa fie facuta cu tact si cu zambetul pe buze, ca nu care cumva sa isi dea seama ala care primeste ca nu iti place ce servici ii prestezi. Deci, toata treaba se desfasoara de parca sefu-tu ti-ar darui o prajitura cu rahat si tu te-ai linge si pe degete de ce buna a fost.
Cei mai putin initiati, dupa ce au gustat prajitura cu rahat se duc si se plang la altii ce de cacat a fost. Asta nu e OK. Fin'ca mereu va fi urmatorul la rand care sa vrea sa guste din delicatesele domnului c*u*r.

Dar sa privim si partea pozitiva. Lumea inca nu e plina ochi (maro?) de dezaxati sexual. Pe unii ii lasa rece, altii chiar se enerveaza, la altii trebuie totusi ceva mai consistent decat cateva limbi. Da' ce ne facem cu restu?

Fenomenul pizdii

Cred ca raspunsul tuturor problemelor stringete, al tuturor intrebarilor retorice, al tuturor nesimtirilor si mizeriilor care se intampla in viata de zi cu zi este urmatorul: 'Traim in Romania.' Punct. Nu semn de exclamare. Semnul de exclamare inca mai implica un grad de nervozitate, de inacceptare a acestui fapt. Punctul dupa aceasta sintagma minunata demonstreaza serenitatea cu care este inghitita aceasta realitate. Este un adevar valabil pentru toata lumea, de aceea nu are rost sa punem alt semn de punctuatie. Asadar: Traim in Romania. PUNCT.
De ce zic acest lucru?
Nu ati observat, cand intrebi, plin de nervi si frustrare: 'de ce trebuie sa ma plimb pe la 7 birouri pentru o adeverinta?'; 'de ce tipa la mine asistenta cand ii cer un tensiometru?', 'de ce sunt programata la examen la 13 si intru a doua zi la 10 dimineata?', etc. alt raspuns mai pertinent nu iti vine in minte. Asta este. Traim in Romania. Iar punctul de la sfarsitul propozitiei te face sa te simti mai bine. Parca are un efect calmant. E ca tigara la nervi, cand de fapt tigara nu face altceva decat sa te stimuleze nervos si mai tare. Analogie perfecta.
Se scriu intregi carti despre fenomenul asta, se cladesc institutii pe fenomenul asta, se primesc salarii in baza fenomenului 'Traim in Romania', se intra la facultate si se iese din facultate la fel, si asa mai departe. Din punct de vedere al evolutionismului, ala e mai tare, care se adapteaza cel mai bine. Nu neaparat cel mai moral, sau cel mai constitutional.... ci cel mai bine pentru el.
Dar, ca sa nu fac prea mare caz, va invit sa va ganditi de cate ori ati zis: 'De aia, ca traim in Romania.' in ultima luna.
Si daca doriti, sa-mi dati dreptate.