Post de duminica ora 15:12

Fiindca sunt catolica si fiindca gagicu-miu nu-i in oras, mi-am luat si eu liber de la full-time jobul de nevasta iubitoare si cuminte si am iesit ieri cu fetele mele catolice la chef.
Ajungand singura mai devreme, cu berea in mana, am stat si am admirat, zicandu-mi cu nesat: 'De cand n-am mai fost eu la un chef de asta?'... 'Cum au ajuns sa se schimbe asa tare lucrurile?', 'De cand la ora 1 noaptea inca e gol clubu?'. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre o chestie super tare.
O chestie super tare care se numeste agatat.
Am observat ca baietii ar spune ORICE, dar ORICE sa agate o tipa care li se pare ca prezinta. Si pentru ca statutul meu de 'committed pe hi5' nu mi-a permis sa ma implic emotional in orice discutie purtata cu un baiat, mi-a fost destul de usor sa remarc urmatoarele:

1) Baietii lingusesc. Subtil, dar lingusesc. Se leaga de orice chestie minora pe care ai spus-o si fac din ea minunea lumii. Sa exemplific:
Ea: Da, am o pisica pe care o cheama Fufi.
El: Mi se pare ca trebuie sa fii asa de responsabil si matur ca sa ai un animal de companie. Si sensibil pe deasupra.
You get me? *wink*

2) Rad la orice prostie pe care o zice interlocutoarea:
Ea: Don't drink water, fish fuck in it.
El: ROFL, LMAO, HAHAHAHAHA, AHAHAHA, ROFL X 2, HAHAHAHAH *5 minutes later* HAHAHAHA.

3) Vor sa para 'hentelectuali'. Asadar vor vomita pareri incredibil de improvizate si deloc documentate despre: diabet zaharat, Umberto Eco, examenul CAE, limba portugheza, festivalul de filme de scurt metraj, evolutionism si asa mai departe.

Ea: Eu nu am Invierea azi, sunt catolica.
El: Da, catolicismul este o religie cu adevarat profunda si ii respect foarte mult pe cei care isi asuma aceasta pozitie de credincios. Admir viziunea Papei despre pacea mondiala. Eu, din pacate, nu prea obisnuiesc sa merg la biserica.

Ea:*straight face*

4) Iti vor oferi ceva de baut. Nu de alta, dar lubrefiaza atmosfera, daca ma intelegeti. Daca raspunzi da, o sa fie fericiti. Daca raspunzi Nu o sa se simta jigniti si o sa insiste pana zici Da. E cam ca si cu sexul, numa ca la scara mai mica. Sa exemplificam:

El: Vrei?
Ea: Nu, mersi frumos.
El: Dar de ce?
Ea: Ca maine ma trezesc devreme.
El: Dar doar una mica. Ce zici?
Bineinteles, era vorba despre o bere, nimic altceva.

5) Daca nu le iese, or sa zica: 'Ne mai vedem pe la party-uri. Ceau', si toata lumea e fericit (Adica nu stiu ei cat sunt de fericiti, dar mie imi convine aceasta despartire si asta e tot ce conteaza). Daca le iese, probabil n-o sa te mai sune maine si nici n-o sa vorbiti urmatoarele 5 luni la chefuri. Sau o sa cazi iara in capcana de mai sus.

In acest context, doresc sa precizez ca nici unul dintre dialogurile sus-mentionate nu sunt reale, deoarece nu pot sa ma compromit in caz ca ma citeste careva ( imi supraestimez putin blogul acum, dar better safe than sorry).
Va doresc Paste Fericit!

Diareizam in direct

Sunt regina neincoronata a gafelor.
Fac atatea cacaturi uneori, de imi vine sa-mi trag palmi. Sau palme. Multe multe.
Ideea e ca sunt in stare sa vomit o cascada de prostii la orice ora din zi si din noapte. Si sansele sunt destul de mari ca macar O chestie din catraliardele de ineptii pe care le regurgitez, sa jigneasca pe cineva. MAI ALES daca nu sunt prietena cu acea persoana, sau daca nu ma cunoaste prea bine.
Asadar, sunt in stare sa tarasc prin cacat nume ca si Ruxandra, Mirela, Miruna, (si ar mai fi cateva dar mi-e teama ca ma citesc si o sa-mi iau oale in cap) pentru ca mai apoi sa aflu ca pe persoanele cu care vorbesc le cheama asa. Mai sunt in stare sa fiu complet 'sloboda' la gura si sa spun la telefon:' o venit X cu anexa/remorca/caruta/valiza (a se intelege prietena)'... si X sa fie fix langa interlocutorul meu.
Sau spun Cristos a-nviat cuiva care e ortodox, de Pastele catolic.

Momentele acestea ma fac sa ma lovesc cu capul de pereti. Intr-un mod deloc suav. Pentru ca NU INTELEG, de ce nu pot sa tac si sa vorbesc despre ceva complet obiectiv si impersonal? De exemplu: care sunt toate nuantele de portocaliu care exista? sau... 'cate ace are un arici pe spatele lui?' sau... 'cum e pe coasta de azur?' -pun pariu ca la asta ultima as diareiza ceva de genu: 'da' pun pariu ca-s o tona de burtosi si grasi care umbla pe acolo' si iar as strica tot...

Anyway, daca data viitoare cand ne intalnim o sa fiu foarte rezervata si voi vorbi doar despre cat de mult imi place sa ma uit la Animal Planet, iti voi da link.
Se aplica si convorbirilor telefonice.
Pff... si ma mai mir ca nu ma suporta 90% din cunoscuti.

Pulla & Bear

S-a deschis. Zara. Pull and Bear. Bershka. Steadivarius. Am intrat in rand cu lumea. Mai H&M si Topshop, va rog.
Toale peste toale. Sandale gladiator, rochii camasi, genti plic, sacouri barbatesti, palarii cu boruri largi, tricouri cu Bart Simpson.
Apetit consumist satisfacut. 'Vai, dar ce as mai vrea si balerinii aia!'. Suntem niste nesatule. De fapt niste nesatui, fiindca epidemia asta de a poseda mai mult decat ai avea nevoie vreodata ne afecteaza pe toti si toate. Si toate astea pentru ca sunt asa frumoase lucrurile alea. Sunt asa deosebite. Sunt asa 'eu-nu-am-imi-trebe-si-mie'. Mai am inca 7 camasi albe, dar ce-mi mai strica una?
Si se pierde timp... si se pierd bani... pe niste carpe de moment. DA, pasiunea mea pentru vestimentatie nu mi-ar da voie sa spun asta, dar asa e. Ingurgitam zeci de rochite si bluzite ca sa vindecam ulceratia data de complexele noastre, de imaginile care ne bombardeaza zilnic, de site-urile cu fete frumoasa asa de bine imbracate. Infulecam pe nerasuflate reducerile, outleturile, limited editionurile, fara sa ne gandim: 'Asta chiar e ceea ce am eu nevoie acum?'
Si nu ma refer la nevoie materiala... ci la ce se ascunde in spatele ei. Chiar avem nevoie sa ne umplem timpul cautand rochia perfecta, inca un XS la pantalonii aia, 'Tricou cu desene animate mai aveti?', 'Da' 36 la tocurile astea?'- Numa ce se vede domnisoara.

Si culmea, treaba asta luat o amploare atat de mare incat reuseste chiar sa iti strice ziua daca n-ai gasit XS-ul sau marimea 36.
E ironic ca ne putem descotorosi de sentimentele unor oameni cu mai mare usurinta decat de niste carpe in trend.

Stardust

credit

Toate amintirile pe care le ai, toate jucariile de plus care iti asalteaza rafturile, toate biletele de tren si avion, toti cerceii luati suvenir... sunt doar praf.
Toate fostele iubiri, toate verile toride si adolescentine, toate mainile impreunate si buzele zambinde... sunt doar praf.
Toate certurile, toti viermisorii din comportamentul zilnic, toate gemetele unei furii nestinse... sunt doar praf.

Praf de stele maturam cu totii.
Stergem praful unei zile traite prea in graba, unei vorbe spuse prea in soapta, unui sarut lipsit de pasiune. Alergam incontinuu sa regasim mici amintiri, mici farame a ceea ce a trecut in graba. Si zambim. Pentru ca praful asta e magic, e personal, e sclipitor, e tot ce a ramas in urma. E urma noastra pe cararea asta serpuita prin Univers. E dovada multumitoare ca 'am fost'. Am fost iubita, am fost la medicina, am fost geloasa, am fost la Paris, am fost nervoasa, am fost parasita.

Dar e doar praf. Nu conteaza. Va zbura dintr-o suflare, lasand in urma doar dezamagirea ca nu ramane nimic in urma.
Pentru ca nimic din nimicurile ce au fost nu conteaza.

to gift or not to gift?

fotocredit

Sunt o repezita si o pofticioasa. Tratez cu barbarism orice cadou care imi pica in mana si imi este adresat devorandu-l psihic. De aceea nu concep un cadou ca lumea fara surpriza si suspans. E logic: pentru ca procesul de satisfacere sa fie plenar, am nevoie de o lunga perioada de framantare.

De aceea imi plac ocaziile. Toate ocaziile. Mai precis ocaziile in care eu primesc cadouri. In care cei dragi mie se dau in sus si in jos sa imi faca o surpriza. Iar eu, pentru ca sunt o finuta, le ofer ajutor ca sa nu strice acest privilegiu de a-mi face o bucurie, si le ofer indicii. Azi de exemplu, inainte sa iasa mama la cumparaturi, i-am lasat o lista cu toate dimensiunile mele, inclusiv lungimea de la maneca, just in case. Mai lansez bombe de genul: vai, ce mult imi place aceasta brosa, si ce bine s-ar potrivi cu bluza mea rosie. Nu ma intind la chestii prea scumpe, ca apoi ajung sa ma simt prost.
Iar eu nu consider gresit cu nimic aceste mici ajutoare, doar asa ca sa se orienteze lumea, daca tot vrea sa-mi fac o bucurie. O sa ziceti: dar unde va fi surpriza apoi? Pai, acolo e surpriza ca eu zic ca imi plac atatea lucruri incat uit si eu despre ce am zis sau nu.
Cu toate acestea, observ ca cei apropiati mie nu fac acelasi lucru. Nu imi ofera indicii si ajutoare, iar eu, oricat imi frec nervii nu pot sa depistez dorinta. Intreb: 'Ai cu ce sa iti asortezi camasa asta?', 'Ai ascultat ultimul CD a lu X formatie?', 'Iti place Ian McEwan?'... si primesc raspunsuri in 2 peri.
Tin sa va anunt pe aceasta cale ca eu nu ma interesez de aceste chestiuni pentru propria implinire, ci cu un anumit interes. Ca de aia ma interesez. Si ma interesez pentru voi.
Asa ca put some fuckin effort into your own happiness.